0

Revoluția omului interior

Revolutia Omului Interior

 

Există oameni care cred despre ei că sunt inteligenți. De fapt, e foarte greu să găsești pe cineva care crede că este neinteligent. Doar că ceva îmi spune că nu pot fi chiar toți. Dacă găsești pe cineva care crede că e neinteligent, există șanse mari să fie destul de inteligent.

Și știi ce e cel mai periculos?

Exact asta. Să crezi că ești inteligent atunci când nu ești. Spun periculos pentru că pentru ei toate ușile sunt zăvorâte, ei știu atât de bine încât nu mai încape nimic.

Se potrivește perfect expresia :”Degeaba ești deștept dacă ești prost”.

Trăim într-o societate care abundă în lipsă de inteligență. Poți vedea asta peste tot în jur: în comportamente, în acțiuni, în mizeria care ne înconjoară – nu pare nimic altceva decât idioțenie.

Producem mult mai multă mâncare decât consumăm, apoi o aruncăm, în timp ce alții mor de foame. Fabricăm arme. Pornim războaie doar pentru că vrem să fie pace. Distrugem zilnic tot ce ne înconjoară. Consumăm mai mult decât avem nevoie. Cam cât de inteligenți putem fi?

Pentru mine asta nu înseamnă inteligență, înseamnă egoism cras.

Bertrand Russell  spunea Problema cu lumea este că proștii și fanaticii sunt întotdeauna așa de siguri pe ei, în timp ce oamenii înțelepți sunt atât de plini de îndoieli.”

Suntem copiii societății în care ne-am născut și am crescut, construiți după chipul și asemănarea ei. Societatea este mama și tatăl nostru chiar înainte de a vedea lumina zilei și de a ne înmâna părinților. Regulile au fost deja scrise în mintea ta încă din prima zi. Societatea nu te vrea inteligent, pentru că oamenii inteligenți nu pot fi exploatați. Societatea te vrea sclav, să funcționezi ca un robot.

Așa am creat omul pe care-l vedem azi, prototipul al cărui egoism produce cele mai mari daune din toate timpurile. L-au creat părinții noștri, bunicii, școlile, universitățile, societatea, bisericile, l-am creat noi. Am creat omul cel mai fals din câți au fost vreodată, pentru că am fost învățați să credem că suntem liberi zăcând în cea mai întunecată închisoare.

Cum am ajuns până aici?

Am crescut în noi un personaj prin care ne-am identificat, însă care nu ne aparține, care a fost construit pas cu pas de cei din jur. Am fost învățati că, știind mai multe, devenim mai inteligenți și mai valoroși. Devenim doar mai egoiști și mai falși, mereu aflați într-o competiție cu ceilalți.Vrem să fim în top, să fim mai buni, mai bogați, mai interesanți decât alții. Eu am dreptate, tu nu. Părearea mea e mai bună, religia mea e mai bună. Dumnezeul meu trebuie apărat.

Școlile îți toarnă pe gât cunoștințe an după an și începi să acumulezi, însă experiențele însemnate le găsești în afara școlii. Ce înveți în școală nu are prea mult de-a face cu adevăratele provocări ale vieții. Cei din jur vor să îți arate în fiecare zi cum trebuie să-ți trăiești viața, ce să simți, ce să gândești însă experiențele nu se pot împrumuta, ele sunt vii doar atunci când le trăiești, când le simți cum curg prin vene și-n bătăile inimii. Cunoștințele doar le-ai preluat dintr-o parte și din alta, fără să fi trecut prin tine, fără să fi ajuns tu la vreo concluzie, fără să le pui la îndoială.

Cunoștințele nu te fac inteligent. Inteligența vine odată cu experiențele.

Poți afla totul despre libertate, dragoste și sentimente din cărți, de la profesori sau în biblioteci. Poți deveni un specialist cu diplomă sau cel mai bun profesor, dacă vrei. Dar asta te face sa fii doar foarte bine informat, nu inteligent.

La fel, un orb poate avea cunoștințe vaste despre lumină, fără a o cunoaște cu adevărat, pentru că el nu a experimentat-o. Poate strânge tot felul de informații despre lumină, poate să-ți ofere argumente, poate filosofa în jurul becului, poate scrie tratate întregi despre asta, însă el n-a “gustat” din ea, nici măcar dintr-o singură rază.

Asta e diferența dintre cunoștințe și experiențe, dintre teorie și practică, dintre un profesor și un pedagog. Cunoștințele îți aduc informația, practica îți aduce experiența.

Am acumulat prea mult. Prea mult gunoi, prea multă încrâncenare, prea multe ziduri în jurul nostru. Omul s-a bălăcit prea mult în mocirlă. În curând acesta se va trezi la viață și va renaște din propria cenușă precum pasărea Phoenix, precum nufărul care înflorește la suprafață din mâlul adâncurilor.

Urmează o revoluție, în care nu se vor folosi armele, se vor folosi în schimb bătăile inimii și compasiunea. E revoluția omului interior, care s-a rătăcit cândva.

Participă și tu!

Ți-a plăcut articolul?
Înscrie-te acum și vei primi viitoarele articole pe adresa ta de email. Nu vei primi din partea mea niciun fel de spam.

About Horațiu Uifălean

Horațiu Uifălean este life coach, formator și autorul E-book-ului “4×4 Principii și Povestiri NLP pentru viața de zi cu zi”. Horațiu este fondatorul blogului www.synchronicity.ro și este pasionat de magia schimbării rapide, antreprenoriat, coaching și de aplicarea tehnicilor specifice programării neurolingvistice de peste 8 ani.

Horațiu Uifălean

Horațiu Uifălean este life coach, formator și autorul E-book-ului “4×4 Principii și Povestiri NLP pentru viața de zi cu zi”. Horațiu este fondatorul blogului www.synchronicity.ro și este pasionat de magia schimbării rapide, antreprenoriat, coaching și de aplicarea tehnicilor specifice programării neurolingvistice de peste 8 ani.

Leave a Reply

Your email address will not be published.