0

Ai O Fobie? Citeşte Asta.

 

Phobia
Fobiile au fost dintodeauna un subiect de interes major pentru cei care studiau psihologia şi formele de schimbare a comportamentelor umane.

Cea mai multă muncă în acest sens au depus-o pentru a descoperi cauzele care duc la astfel de reacţii incontrolabile. Apoi când au descoperit cauzele, care puteau proveni fie în urma unui incident copleşitor din punct de vedere emoţional, fie în urma învăţării de la un părinte sau o persoană apropiată, cei care studiau fenomenul şi-au dat seama că doar a cunoaşte cauzele nu e suficient.

Chiar dacă ştii cauza nu e suficient pentru ca problema să dispară, chiar dacă la nivel conştient totul are o logică nu e de ajuns, prin urmare trebuia intervenit într-un fel.

Dacă eşti una din acele persoane care are o fobie şi te ţine blocat în anumite situații, cu siguranţă ştii despre ce vorbesc şi probabil ţi cunoscuntă şi sintagma “n-are de ce să-ţi fie frică!”, pe care ţi-o spun toţi cei din jur de fiecare dată.
Creierul are uimitoarea capacitate de a învăţa. Învaţă rapid atât limbajul cât şi comportamentul. La un moment dat unele comportamente ajung să fie pozitive, altele negative.

Fobiile reprezintă o dovadă elocventă a capacităţii creierului de a învăţa foarte repede – în cazul fobiilor, într-o singura etapă.
Persoanele cu fobii îşi afişează întotdeauna reacţiile fobice şi le afişează instant. Nu uită niciodată.

Având această capacitate de a învăţa extrem de rapid dintr-o singură experienţă, mă întreb cum ar fi dacă am putea folosi această abilitate a creierului de a învăţa reacţii mai utile.
Interesant e că de multe ori fobiile nu sunt complet absurde.

În general, oamenii devin fobici faţă de un lucru care le-ar putea face efectiv rău în anumite condiţii şi atunci îşi doresc să scape complet de ea, ceea ce uneori e exagerat.

Dacă de exemplu ai o fobie de urşi şi vrei să scapi complet, s-ar putea să nu fie adecvat pentru momentul când te întâlneşti cu el prin pădure. N-ar fi deloc util dacă ai fii motivat să te iei la trântă cu el.

Dacă ai o fobie de păianjeni s-ar putea ca în anumite părţi ale lumii să fie binevenită , pentru că există păianjeni în Africa şi Australia care pot într-adevăr să-ţi facă rău.

Prin urmare, o parte din creierul tău a lucrat foarte eficient şi asta te ajută să eviţi pericolul.

Adevărata problemă în cazul fobiilor constă în reacţiile exagerate incontrolabile.

Cred că există oameni cărora le-ar prinde bine câte o fobie, cel puţin o vreme, pentru că fobiile sunt mereu cu două tăișuri și atunci s-ar putea pe unii sa-i ajute. Vreau ca unuia care este dependent de jocuri de noroc, atunci când păşeşte pragul sălii de jocuri, să-i fie atât de frică încât să se întoarcă şi să o ia la fugă. S-ar putea ca pentru el această fobie să fie cea mai buna formă de economisire.

Richard Bandler – co-fondatorul NLP – a modelat o tehnică pentru tratamentul fobiilor în urma unui studiu pe care l-a realizat cu subiecţi care reuşiseră să-şi depăşească singuri această problemă.

El şi-a dat seama că persoanele fobice când experimentează astfel de senzaţii, îşi imaginează lucruri îngrozitoare, ca şi cum s-ar petrece în momentul prezent. Doar se gândesc la ceva, într-ul fel anume şi sunt instant copleşiţi de emoţii negative puternice.

Astfel, Bandler a creat un pattern pentru tratamentul fobiilor şi al traumelor care a fost folosit cu mare succes în cazul traumelor din urma războiului din Vietnam.

Tehnica o voi prezenta în detaliu într-un articol viitor.

Ceea ce e mai interesant am lăsat, bineînţeles, la final.

În luna septembrie voi realiza o sesiune experimentală de lucru cu situaţii fobice prin tehnici NLP şi voi lucra GRATUIT cu 5 persoane din Târgu Mureş care se oferă voluntar.

FobiaSesion

Aşadar, dacă vrei să depăşeşti acele situaţii ridicole, fii primul voluntar care se înscrie!

Sesiunile vor fi individuale şi vor dura aproximativ o ora.

Pentru înscriere foloseşte  adresa mea de e-mail horatiu.uifalean@synchronicity.ro, în care te rog să-mi scrii despre ce e vorba.

Nu uita să-ţi treci şi datele de contact. 😉

Ți-a plăcut articolul?
Înscrie-te acum și vei primi viitoarele articole pe adresa ta de email. Nu vei primi din partea mea niciun fel de spam.

About Horațiu Uifălean

Horațiu Uifălean este life coach, formator și autorul E-book-ului “4×4 Principii și Povestiri NLP pentru viața de zi cu zi”. Horațiu este fondatorul blogului www.synchronicity.ro și este pasionat de magia schimbării rapide, antreprenoriat, coaching și de aplicarea tehnicilor specifice programării neurolingvistice de peste 8 ani.

Horațiu Uifălean

Horațiu Uifălean este life coach, formator și autorul E-book-ului “4×4 Principii și Povestiri NLP pentru viața de zi cu zi”. Horațiu este fondatorul blogului www.synchronicity.ro și este pasionat de magia schimbării rapide, antreprenoriat, coaching și de aplicarea tehnicilor specifice programării neurolingvistice de peste 8 ani.

Leave a Reply

Your email address will not be published.